LIVE TEXT | Război în Ucraina. Atac cu rachete rusești asupra Ucrainei. Comandantul suprem aliat al forțelor NATO, întâlnire cu liderul armatei ucrainene

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Atac cu rachete rusești asupra Ucrainei. Comandantul suprem aliat al forțelor NATO, întâlnire cu liderul armatei ucrainene

Este a 432-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Rusia a lansat un nou atac cu rachete și drone asupra Ucrainei. Comandantul suprem aliat al forţelor NATO Christopher Cavoli s-a întâlnit duminică cu şeful statului major ucrainean Valerii Zalujnii.

FOTO Profimedia

UPDATE 08.01 Un nou atac rusesc cu rachete asupra regiunii Kiev

Sistemele de apărare antiaeriană au intrat în acțiune, la primele ore ale zilei de luni, după o un nou atac rusesc cu rachete în regiunea Kiev, au anunțat autoritățile locale, potrivit Reuters . Au fost emise alerte de raid aerian în toată Ucraina.

„Noaptea trecută inamicul a efectuat un alt atac aerian masiv asupra Ucrainei. Al doilea la rând în ultimele 3 zile. Potrivit informațiilor preliminare, rachetele au fost lansate de avioane strategice (Tu95MS). Alerta din capitală a durat aproximativ 3 ore. Încă o dată, rușii au atacat într-o manieră cuprinzătoare - cu rachete de croazieră și drone în același timp. Potrivit informațiilor preliminare, toate rachetele și dronele inamice din spațiul aerian al Kievului au fost distruse de către forțele noastre de apărare aeriană! Datele sunt în curs de actualizare. Conform ultimelor rapoarte, nu s-au înregistrat victime civile sau daune la clădirile rezidențiale sau la infrastructură”, a transmis administrația militară a Ucrainei.

UPDATE 07.01 NATO pune în mișcare exerciții militare cu sute de avioane și zeci de mii de militari

Alianța pregătește „Air Defender 23“, cel mai mare exercițiu aerian din istoria NATO, la care participă 220 de avioane de luptă și peste 10.000 de militari.

Într-un context politico-militar extrem de complex, NATO aduce exercițiile militare la un alt calibru. Astfel, pe fondul unei Rusii tot mai agresive, responsabilii Alianței au decis ca militarii să se concentreze pe dezvoltarea capacității de desfășurare a unor operațiuni de luptă la scară largă pentru apărarea teritoriului NATO. Detalii aici

UPDATE 04.22 Macron i-a reamintit lui Zelenski că Franța va oferi Ucrainei „tot ajutorul necesar”. Dialogul dintre cei doi lideri

Emmanuel Macron și omologul său ucrainean au avut, duminică, o convorbire telefonică, prin intermediul căreia, președintele Franței i-a reamintit că îi va oferi toată susținerea necesară pentru a recăpăta suveranitatea și integralitatea teritorială.

Potrivit anunțului făcut de Palatul Elysée, citat de AFP, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a ținut să îi transmită, din nou, lui Volodimir Zelenski angajamentul său de a asigura tot ajutorul necesar Ucrainei pentru a-şi restabili suveranitatea şi integritatea teritorială. Detalii aici

UPDATE 02.11 Întâlnire între șeful de stat major al armatei ucrainene și comandantul suprem aliat al forțelor NATO

Comandantul suprem aliat al forţelor NATO Christopher Cavoli s-a întâlnit duminică cu şeful statului major ucrainean Valerii Zalujnii pentru a discuta situaţia de pe fronturile războiului cu Rusia, în contextul în care Ucraina se pregăteşte pentru declanşarea unei ofensive de primăvară pentru recucerirea teritoriilor din est, relatează dpa.

"Am descris posibile scenarii, ameninţări şi precondiţii pentru acţiunile noastre viitoare", a postat duminică pe Telegram Valerii Zalujnii, fără a specifica unde s-a întâlnit cu comandantul suprem aliat al trupelor NATO (SACEUR). Valerii Zalujnii susţine că i-a vorbit lui Christopher Cavoli despre faptul că Ucraina are nevoie de o gamă largă de arme şi sisteme de apărare antiaeriană care "ar ajuta-o să răspundă provocărilor contracarării agresiunii ruse".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

3 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 VIDEO Priviți noua „drăcovenie” scoasă de americani din „cutia cu maimuțe”